despre speranta

saptamina trecuta a aparut la jurnalul national o prima carte in seria biblioteca pentru toti,este vorba de romanul lui marin preda,cel mai iubit dintre paminteni.o alegere perfecta ,un debut “in forta”,unul din scriitorii mei preferati si unul din romanele mele preferate.
l-am citit prima oara in clasa a 7-a…a fost primul roman de o asa complexitate pe care-l citeam…nu pot spune ca am inteles mare lucru.m-au socat adevarurile istorice aflate atunci in premiera.nume ca ana pauker,vasile luca,buharin,total straine auzului meu de pionier comandant de unitate,au inceput sa-mi incolteasca in minte tot felul intrebari,scenarii,pe care abia dupa’89 le-am putut lamuri,citind ierunca,noica,steinhardt,liiceanu.dar cel mai mult am fost cucerita de petrini,un personaj “inaltator” de tragic si de expresia lui “forul meu interior”,folosita mereu de in pasajele de autoanaliza si introspectie.
lasind la o parte amintirea primului impact cu romanul,pe la 17 ani l-am citit iar,de data aceasta fiind chiar proprietara cartii(primita in dar,dar de dragoste)si atunci l-am descoperit cu adevarat.
de ce il inseriez in romane preferate?pentru ca este unul la care mereu pot reveni si citeodata simt nevoia ,”in forul meu interior”,sa recitesc macar pasaje din el…si mereu am senzatia ca mi se releva noi intelesuri si noi trairi.

de unde pornisem?de la actul zamislirii acestei noi serii bpt…atita vreme cit cartea este accesibila,se cumpara …si daca se va si citi inseamna ca exista speranta pentru noi.cel putin asa vad eu lucrurile…traiesc mereu cu starea aceasta,denumita asa drag,speranta.
ii simt consoanele si vocalele inundindu-mi auzul,apoi rezonindu-mi in creier,infaptuind miracolul…eu sper!